Scopul
Proiectul Platformei Interdisciplinare de Medicină Moleculară
are drept scop înfiinţarea, susţinerea şi funcţionarea unui dispozitiv
de cercetare moleculară modernă, focalizat pe tehnologiile de genomică
funcţională larg aplicabile în studiul biologiei fundamentale a genelor,
proteinelor, celulelor şi ţesuturilor, a interacţiunilor complexe
dintre gene, dintre funcţiile fiziologice normale şi anormale şi mediu,
relevante pentru înţelegerea proceselor biologice normale şi a modului
în care acestea sunt perturbate în anumite boli.
Platforma generează resursele necesare pentru identificarea
şi caracterizarea genelor umane asociate cu dezvoltarea, boala şi
susceptibilitatea la boală. Cunoştinţele dobândite stimulează
dezvoltarea de noi tehnologii, oferind capacitatea de a reţine şi aplica
descoperirile recente în folosul României, în particular a regiunii
sale de nord-est, precum şi posibilitatea integrării în reţeaua de
programe de cercetare europene.
Reprezentând un proiect de investiţie în cercetarea
biomedicală fundamentală, de avansare la un grad superior a unor
facilităţi deja existente, platforma beneficiază de şanse amplificate de
a concura în programe de cercetare interne şi internaţionale. Profitul
investiţiei include dezvoltarea cercetării pentru sănătate, transferul
de tehnologie, dezvoltarea de modele de proiecte biotehnologice, precum
şi capacitatea de a creşte la maximum beneficiul proprietăţii
intelectuale.
Obiectivele
- Orientarea spre genetica moleculară, în special spre
partea de genomică funcţională, şi dezvoltarea unei familii de
tehnologii bazate pe manipularea acizilor nucleici ca o resursă de
capitalizare a eforturilor de cercetare, învăţământ şi expertiză
clinică, precum şi reunirea acestora într-un mediu interactiv ce
depăşeşte barierele dintre disciplinele bio-medicale.
- Dezvoltarea domeniului transdisciplinar al medicinei moleculare
într-un mediu medical de înaltă competenţă, prin amplificarea
instrumentaţiei şi a nivelului de expertiză a capacităţilor deja
existente şi, în consecinţă, crearea de noi oportunităţi de instruire,
generare de resurse umane înalt calificate, integrare în reţelele
europene de consorţii şi programe de educaţie şi cercetare.
- Utilizarea logisticii Platformei pentru dezvoltarea de programe doctorale, postdoctorale şi masterat
în domeniul ştiinţific şi tehnologic al medicinii moleculare şi
concurarea, cu rată de succes sporită, la sursele de finanţare a
programelor de cercetare naţionale şi internaţionale.
- Dezvoltarea unor programe de imunogenomică şi oncogenetică moleculară,
care să propună stagii de formare-specializare adresate medicilor,
biologilor, biochimiştilor, geneticienilor, precum şi a unor misiuni
didactice şi de instruire tehnologică în cooperare cu organizaţii
similare internaţionale de cercetare si formare.
- Dezvoltarea unor programe de epidemiologie moleculară
focalizate pe contribuţia factorilor de risc genetici şi de mediu,
identificaţi la nivel molecular, la etiologia, distribuţia şi prevenţia
maladiilor la nivel familial şi populaţional. Stabilirea prin modele
specifice de predicţie epidemiologică a riscurilor de dezvoltare a unor
boli multifactoriale, la nivelul unor comunităţi sau la nivel
individual, precum şi aplicarea unor programe matematice de modelare a
unor strategii în conformitate cu rezultatele studiilor de analiza
deciziei iniţiate pentru fiecare situaţie cercetată.
- Crearea bazei de strânsă cooperare între pacienţi, medici şi cercetători, şi de legătură cu mediul economic,
în perspectiva creării unui climat propice de atragere a specialiştilor
români sau/şi străini, de creare de locuri de muncă şi prevenire a
emigraţiei tinerilor licenţiaţi.
Descrierea componentei formative
Platforma este destinată tuturor etapelor din
învăţământul superior bio-medical (licenţă, master, doctorat,
post-doctorat, rezidenţi, specialişti). Programele de educaţie ţin cont
de caracterul interdisciplinar şi transdisciplinar al medicinei
moleculare. Curricula se bazează pe integrarea cursurilor cu instrucţia
practică şi cu programul de cercetare, în scopul inserţiei studenţilor
în procesul de cercetare ştiinţifică.
La ora actuală, în cadrul Platformei îşi desfăşoară
activitatea mai mulţi masteranzi şi doctoranzi din diferite unităţi de
învăţământ, dornici să se specializeze în domeniul biologiei si al
medicinei moleculare. Ei sunt sprijiniţi şi încurajaţi pentru a-şi
promova rezultatele în publicaţii şi manifestări, pot profita de
colaborările Platformei cu laboratoare de prestigiu din Europa, se pot
iniţia în tehnici de vârf în cercetare. Pe termen lung, tinerii
instruiţi vor fi capabili să-şi fortifice calitatea cercetării, în
scopul găsirii de locuri de muncă adecvate, ceea ce, speram, va preveni
emigraţia tinerilor licenţiaţi.
Descrierea componentei de cercetare ştiinţifică
Principalele direcţii de cercetare în cadrul
Platformei ating numeroase domenii medicale legate de cancer,
imunologie, genetică, epidemiologie, biochimie, microbiologie,
diagnostic prenatal: - Studiul molecular al implicării genelor BRCA în predispoziţia ereditară la cancerul mamar şi ovarian; - Studiul polimorfismelor CYP1A1 şi p53 în cancerele ginecologice; - Profilul secreţiei de citokine în tuberculoză; - Analiza translocaţiilor BCR/ABL în leucemia
acută; - Analiza mutaţiilor FLT-3 în leucemiile acute mieloide; - Expresia Endocan în tumorile renale; - Expresia receptorului FcRn pe epitelii glandulare; - Studiul micromediului medular în leucemia acută şi
mielomul multiplu; - Diagnosticul prenatal neinvaziv prin analiza ADN fetal din plasma maternă; - Caracterizarea subseturilor limfocitare de la interfaţa materno-fetală; - Limfangiogeneza în cancerul de sân; - Diagnosticul molecular al Retardului Mental de
cauză genetică; - Diagnosticul molecular al Distrofiilor musculare Duchenne şi Becker; - Monitorizarea prin detecţie fenotipică şi genotipică a tulpinilor de E. coli producatoare de beta-lactamaze; - Sisteme de detecţie pe bază de nanofire metalice multistrat pentru aplicaţii biomedicale.
Descrierea caracterului interdisciplinar
Departamente participante la funcţionarea Platformei:
Imunologie, Genetică, Oncologie, Anatomie, Epidemiologie, Biochimie,
Anatomie Patologică, Biologie celulară şi moleculară, Microbiologie,
Ginecologie.
Domenii disciplinare abordate în cadrul Platformei: - Oncogenetica şi biologia moleculară a cancerului; - Imunologia moleculară a maladiilor infecţioase şi inflamatorii;
- Imunologia moleculară a reproducerii;
- Histocompatibilitate;
- Epidemiologia moleculară;
- Citogenetică şi genetică moleculară – diagnostic molecular;
- Nanotehnologii cu aplicaţii biomedicale;
- Diagnosticul prenatal neinvaziv;
- Sarcina normală şi cea patologică;
- Genotiparea tulpinilor rezistente la antibiotice.
Perspectiva platformei in intervalul 2009-2012
Platforma interdisciplinară de medicină moleculară creează
infrastructura şi logistica pentru accesarea programelor europene de
cercetare. Interdisciplinaritatea oferită de domeniul medicinei
moleculare va genera formarea de experţi şi va promova un mediu propice
pentru realizarea coeziunii colectivului de lucru. Crearea platformei
este destinată creşterii performanţei ştiinţifice si capacităţii de
integrare a universităţii în aria europeana a cercetării şi educaţiei.
În 2006 şi 2007, accentul în dezvoltarea platformei a fost pus pe
fundamentarea unor circuite moleculare de analiză a acizilor nucleici,
circuite funcţionale în prezent în cadrul compartimentului de genomică
funcţională şi a celui de biologie moleculară destinată învăţământului.
În 2007, zona moleculară a fost completată de un compartiment de
imagistică moleculară destinat analizei desfasurării tisulara a
proceselor patologice. Începând cu 2008, accentul a fost pus pe
înfiinţarea şi consolidarea unui nou compartiment interdisciplinar
dedicat studiului celulelor stem.
Afecţiunile umane, care reprezintă ţinta finală a acestui proiect,
sunt generate şi evoluează ca perturbări ale proceselor homeostatice,
procese în care elementele cheie identificabile sunt gene, mecanismele
de control ale acestora, produşii de translaţie şi mecanismele de
control ale translaţiilor. Elementele concrete ale planului nostru de
dezvoltare se pliază pe experienţa deja validată de dezvoltare a
institutelor de medicină moleculară din Europa şi America. Astfel vizăm,
ca strategie de valorificare a potenţialului ştiinţific al Platformei
Interdisciplinare de Medicină Moleculară, parcurgerea unor obiective,
care se grupează în trei etape succesive.
Prima etapa presupune consolidarea unui domeniu de cercetare axat
pe asimilarea de tehnologii destinate diagnosticului de secvenţă sau
regiune genică. La incheierea acestei etape, sunt achizitionate
competenţele critice pentru abordarea cercetării moleculare la nivelul
populaţiilor de pacienţi bine caracterizaţi.
Etapa următoare presupune înţelegerea detaliilor şi consecinţelor
anomaliilor de expresie genică asociate cu dezvoltarea, cu boala, cu
susceptibilitatea la boală, sau cu raspunsul la tratament.
A treia etapa vizată şi care în mod logic va putea fi abordată
dupa îndeplinirea primelor două, este designul de terapii moleculare
ţintite.
Relaţiile cu partenerii internaţionali pe care le avem deja vor fi
amplificate, şi vor fi deschise noi colaborări, iar mediul economic,
atât autohton cât şi internaţional va fi atras, în cele din urmă, de
posibilităţile de transfer al unor tehnologii sau terapii în producţie.
În plus, parcurgerea acestor etape va susţine generarea şi funcţionarea
unui centru de instruire în tehnologii moleculare cu o vizibilitate şi
adresabilitate în continuă creştere. Întrevedem de pe acum două grupuri
ţintă de beneficiari: un grup care este constituit din medici,
cercetători, membri ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi,
biologi, biochimişti, studenţi. Acest grup va beneficia de o instruire
continuă şi de înaltă performanţă şi de facilităţi de cercetare ca o
consecinţă a activităţiilor interdisciplinare din cadrul serviciilor
prestate; şi un grup care include pacienţi recrutaţi dintr-o populaţie
cuprinsă în teritoriul de nord-est al României. |