Laboratorul de Imunologie si Genetică (Laborator
Alergologie si Imunologie cu Compartiment de Explorări Genetice în
nomenclatorul MSF) este rezultatul contopirii Laboratorului de
Imunologie Tumorală (înfiinţat in 1986) şi a Laboratorului de
Citogenetica (înfiinţat iniţial in 1965). Unitatea funcţioneaza în
prezent într-un nou sediu, la etajul IV al ambulatorului Spitalului “Sf. Spiridon”
(fosta Policlinică Municipală).
Constituirea acestei unităţi a fost motivată de nevoia de a
extinde şi aprofunda, prin metode de biologie celulară şi moleculară,
investigaţiile într-o serie de afecţiuni cu înaltă prevalenţă. Membrii colectivului sunt medici şi biologi cu pregatire profesională performantă realizată atât în ţară cât şi în laboratoare europene si americane. Ei lucrează permanent în acest laborator fiind angajaţi ai Spitalului “Sf. Spiridon”, ai disciplinelor corespondente din Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa”, precum şi ai Institutului de Sănătate Publică şi ai Spitalului “Sf. Maria”. In acest context activitatea prioritară este direcţionată spre servicii medicale de înaltă tehnicitate şi performanţă. O pondere importantă a activitaţii o reprezintă furnizarea unor metode noi de investigare a pacientului prin transferul de tehnologie avansata din sectorul de cercetare in domeniul aplicativ. In acest context activitatea prioritara este directionata spre servicii medicale de inalta tehnicitate si performanta. O pondere importanta a activitatii o reprezinta furnizarea unor metode noi de investigare a pacientului prin transferul de tehnologie avansata din sectorul de cercetare in domeniul aplicativ.
|